Andrei in ziua botezului, 18 aprilie 2015 Targu-Jiu
Citeam azi un articol scris de o mamica despre copilul ei. Un text simplu, dar emotionant, o declaratie de ce isi iubeste copilul, multumire si recunostinta pentru ca Dumnezeu a ales-o sa ii fie mama celui mai frumos copil cu cel mai frumos zambet, cei mai frumosi ochi si cel mai bun suflet. Copilul ei!
Ciudat, asta cred si eu despre copilul meu…asta cred toate mamele despre copiii lor si sper din tot sufletul sa fie adevarat.
Asa crede si Adina despre Andrei al ei, micutul Andrei. Asa simte si Bogdan, taticul lui, bunica si bunicul, matusa si unchiul si toti ai lui. Fiecare mama isi adora puiul pentru o multitudine de motive si, de fapt, nu cauta motive sa iubeasca ceva ce se naste pentru a fi iubit. Atunci cand te trezesti dimineata langa ochisori frumosi care te sorb din priviri si pentru care tu esti tot universul, cand vorbesti cu el si ii povestesti chestii – pe care creierasul lui oricum nu le deosebeste – dar te face sa te simti cea mai importanta, cand te suprinde cu un zambet sau o grimasa sau pur si simplu se uita la tine si te studieaza foarte atent si profund, „cand” si „cand si mii de „cand” realizezi ca el este tot ceea ce ai realizat cu adevarat in viata. Singura ta realizare alaturi de care cresti si tu ca mama, ca tata, ca bunic sau bunica.
Andrei a venit pe lume intr-un moment in care Adina si Andrei aveau nevoie, fara sa realizeze, de un miracol care sa le schimbe viata, cu tot ce credeau ei despre ea. Iar acest miracol – Andrei- si-a facut culcusul la ei acasa, intr-o camera alba, intr-o familie frumoasa, in suflete curate. Acest miracol va fi ghidul dupa care Adina si Bogdan isi vor continua drumul si isi vor cladi, in continuare, fericirea.
Andrei, sa iti dea Dumnezeu intelepciune sa iti faci parintii mandri!
Cu drag, Echipa FotoDumbrava!
