Am fost la munte cu adevarat abia acum! Am simtit ce inseamna sa respiri aer curat si sa auzi doar liniste! Sa ne bucuram privirea cu splendorile naturii si sa apreciem fiecare zona fara semnal la telefon!
Pentru ca de peste noua ani avem un grup de prieteni alaturi de care petrecem toate concediile si pentru ca ne leaga nu numai distractia, ci si micii nostrii cercetasi de 9 ani, Maya, Rares, Alessia, impreuna pornim in aventuri care de care mai traznite si, mai ales, care ne pun la incercari mult peste asteptarile noastre! Bineinteles, avem si un lider de grup -tartorul- in mainile caruia ne lasam de fiecare data si care, cum spuneam, ne incearca limitele fara doar si poate!
Am inceput traseul nostru de la Gura Diham, cu rucsacurile in spate, echipati si noi – din auzite – cu un echipament basic , in cautarea peisajelor minunate care, din planurile noastre erau usor de ajuns la ele si fara prea mare efort. Pe la jumatatea drumului – traseu usor pentru pasionatii de aventuri in munte – au inceput vaitaturile : ” Cat mai e? Nu mai putem!!! Auuuu, genunchii!!!” Usor-usor am ajuns la prima destinatie! Printre vaitaturi si aoleu-uri in fata noastra civlizatia disparea si lasa loc naturii: cei cativa drumeti cu care ne mai intalneam dadeau „Buna-ziua”, fara sticle goale, fara mucuri de tigara si fara orice alt fel de gunoi. Doar oxigen curat pentru creier si pentru suflet!
Dupa un drum de 2 ore si 20 minute, cu 4 km parcursi, 360 m urcati si 53 m coborati am ajuns la Caban Diham, la o altitudine de 1320 m! Pe langa cei trei cercetasi de 9 ani, cel mai mic aventurier a fost Andi de numai 1 an!
Cabana Gura Diham, prima cabana de munte la care ne-am cazat, nu seamana cu nici un alt loc de cazare „all inclusive” la care am mai fost. Insa expresia si bucuria copiilor a fost „Woooaw! E cea mai frumoasa cabana la care am stat!” Intr-o camera de 9 paturi, cu baie proprie si cu caldura, noi, adultii ne-am strambat din nas initial, dar pentru ca ne-am propus aventura, ne-am lasat „fitele” deoparte si ne-am bucurat de aceasta excursie! Mama Oara- cabaniera, ne-a intampinat de parca eram cei mai buni prieteni, iar mancarea, desi putine optiuni, buna si proaspata! Si bere din belsug! Un mic foc de tabara incropit la repezeală pe un vant puternic, pentru incantarea copiilor, un somn bun si dimineata am pornit-o spre destinatia finala: Cabana Malaiesti!
Cu incalzirea facuta din ziua precedenta ne-am pus, din nou, la drum. Am ales traseul prin Valea Glajariei, 330 m coborati abrupt de ne dardaiau genunchii si ne picura sudoarea, dupa ce am trecut de Valcelul Dihamului, a inceput distractia. Da-i si urca 730 m, da-i si cara, da-i si urca, da-i si mananca ciocolata pentru energie si cele mai mari „AOLEU-URI!!!”. 3 ore si 50 minute si 5 km in total, cu pauze uneori mai lungi decat urcarile, dar deja simteam gustul aventurii din munti!
Ascunsa intr-o vale, faurita de Mama Natura după legile ei proprii, Cabana Malaiesti, ne-a fost gazda pentru a doua noapte in munti, doar cat sa ne ofere un adapost deasupra capului!
Insa am reusit, o echipa de 9 oameni, neinitiati in tainele aventurii pe munte, sa ajungem acolo unde ne-am propus, la o altitudine de 1720 m! Pe drum am intalnit si hrana noastra, carata cu cai si magari pentru ca treseul nu pemite alt acces. La ora amiezii, spatiul din fata cabanei era foarte populat, dar incet-incet drumetii de-o zi au plecat spre paturile lor confortabile si moi! Noi am ramas, ne-am intins pe pajistea din fata cabanei alaturi de corturi, ne-am jucat in zapada, am stat si am admirat si discutat, fara semnal la telefon si fara zgomot. Am avut parte si de un mic spectacol oferit de o ursoaica si puiul ei in cautare de hrana, a coborat usor, a traversat un mic paraias, s-a dus la un cort, i-a furat punga cu mancare, a plecat, s-a intors sa verifice daca mai gaseste ceva si in final, dupa ce ne-a animat seara, s-a dus la birlogul ei! Noaptea a fost magica, copiii extaziati de ursoaica, de stelele a caror licarire i-a fascinat si chiar de dormitul la comun.
Am trecut si peste asta si dimineata, crunta pentru unii dintre noi „afectati” de palinca naturala de Satu-Mare, ne-am pus la drum devreme pentru ca se anunta o ploaie crunta! Am luat-o usurel pe Tache Ionescu, atrasi de faptul ca acum aveam sa coboram mai mult. Dar urcatul celor 200 m care pareau ca ne duc prin stanca in creierii muntilor, ne-au intins la maxim limitele. Cu cat urcam mai mult, cu atat peisajul ne lasa muti de umire! Am suprins chiar si o capra de munte agatata pe o stanca. Usurel-usurel am reusit, apoi 862 m coborare. In total 10.4 km, in 4 ore si 25 minute, cu satisfactia ca am reusit sa parcurgem un traseu mediu, ca ne-am deschis apetitul pentru astfel de concedii si ca, la final, deja eram cu gandul la urmatoarele zile de excursii!
Am ajuns la Gura Diham, printre mucuri de tigari aruncate pe jos, iarba plina de fragi care erau acoperiti de masti de unica folosinta, servetele si pungi de gunoi, muzica si gratare, civilizatie!
P.S. Nu am avut puterea sa caram aparatul foto in spate, asa ca toate fotografiile sunt realizate cu telefonul!