„Ce mai reprezintă oare familia în ziua de azi?” Tot aud în jurul meu că valoarea ei este tot mai contestată, libertatea tot mai apreciată și compromisul tot mai renegat. Nevoia de dăruire, împărtășire și devotament este dusă tot mai mult egoism. Vrem să fim liberi și lipsiți cåt mai mult de orice responsabilitate. Căutam fericirea, dar fără prea mare sacrificiu… Pentru ca asta ar însemna mai puțin timp pentru lumea virtuală care ne dă senzația de control și putere.
Alergăm pentru ziua de măine și uităm de azi. Alergăm să prindem tot și uităm că timpul nu stă nici el în loc. Și ne vom trezi singuri, într-un colț al casei noastre prea perfectă, plină cu decorațiuni de lux cumpărate din cele 12 ore zilnic muncite într-o mare companie, care uită de tine de-ndată ce ai semnat contractul de eliberare din funcție. Ne vom trezi că stăm la gura șemineului cu câteva poze digitale pe tabletă din locurile unde ne-am petrecut vacanțe de lux, dar singuri. Că nu avem jumătatea cu care am fi trecut prin toate, că nu avem cui povesti, că nu am trăit bucuria nopților albe de legănat bebelușii, că nu am trăit cu ei marele eveniment al primului dinte, primul cuvănt și pașii spre grădiniță… Și ar fi păcat ca familia să se piardă!
Dar avem speranțe cu fiecare cuplu fotografiat, cu fiecare eveniment cand spun DA, cu fiecare slujbă religioasă sau creștinare. Avem speranța că tot ce ne-au învățat bunicul și bunica despre grija aproapelui, despre bunătate și despre iubirea necondiționată a lui și a ei, încă nu s-au pierdut. Da, se transformă totul, dar rădăcinile nu se pierd.
Andreea și Ionuț, mulțumim că faceți parte din acest mare copac al vieții!
Cu drag, Echipa FotoDumbravă!