Capadoccia, o experiență de trei zile și trei nopți alături de Alina si Bogdan- a fost printre cele mai pline de aventuri din seria ședințelor foto de după nuntă! Pentru ca Alina și-a dorit acolo, fix acolo unde peste 100 de baloane se înalță în aer și plutesc cu toate visele celor ce stau în ele!
Nu poți exprima în cuvinte senzația de acolo și nu cred ca poți reda nici in cele mai frumoase imagini sau clipuri grandoarea și frumusețea lor!
Trei dimineți de trezit la 3.30 pentru ca mai devreme de răsăritul soarelui să poți capta cat mai mult din magia locului, momentul de dinainte de zborul lor, momentul când toate baloanele în aer valsează împreună și în jurul lor, al mirilor și ei captivi în dansul lor în doi, toate acestea durează o clipă, atât până când soarele dogoritor își reia drepturile în imperiul lui!
Dar Capadoccia este frumoasă și prin satucurile cu coșuri de zâne, pe străduțele colorate și vesele, prin bazar și prin locurile speciale pline de covoare specifice, acolo unde altă magie se întâmplă. Acolo unde Alina și Bogdan și-au trăit iubirea ca în vremurile sultanilor!
Totul este magic în minunatul tărâm al baloanelor, iar fiecare dintre noi relatăm frumusețea prin lentila propriului aparat foto, doar prin prisma sensibilității și emoției pe care ne-o produce!
Pentru Alina și Bogdan, cărora le mulțumim tare pentru această călătorie magică, noi am redat câteva imagini spectaculoase, superbe, care să le întregească albumul cu amintiri!
S-ar putea sa fii interesat si de: